“Aşa încât pot susţine că incendiul iubirii nu va atinge stânca mea şi, chiar dacă ar atinge-o, tot degeaba: piatra nu ia foc.”
“-Dragostea pe care n-o cauţi nu vine…
Mi s-a părut că a spus o gratitudine.
-Cred că vine, mai degrabă, când n-o cauţi.”
“Somnul are grijă şi nu-mi tulbură lectura, nu ştiu pe unde mi-a umblat toată noaptea.”
“Există câteodată în viaţa unui om o nevoie imperioasă de a fi sincer până la cruzime…”
“Căci nu te iubesc, să ştii. Dragostea e altceva: uitarea de sine, jertfă, respect, duioşie, tot ce vrei. La mine nu-i decât o dorinţă neîmplinită şi exacerbată de eşecuri, o ciudă mare cu aripi şi mai mari, o obsesie care mă sapă şi-mi înghite liniştea. Asta-i, înţelegi? Nu pot să-mi aştern viaţa ca un soclu pentru monumentul fericirii tale.”
“-Eşti nebună?
-Sunt, da, nebună. Şi vreau să fii şi tu nebun ca mine, să fim doi nebuni, care se iubesc la nebunie.”
DINU:S-ar putea să-mi zbor creierii, ca locatarul de sus pe care l-a părăsit nevasta.
ANDA: Nu-i nicio pagubă. Pentru cei cărora viaţa nu le mai oferă nimic s-a născocit raiul.
“Îmi vine mai uşor, fata mea, să-i iert pe aceia care nu mă iubesc. Lor, cel puţin, ştiu că nu trebuie să le pretind nimic.”
“Au şi lucrurile o viaţă a lor! Mor şi ele! Nu, nu sunt nimic prin ele însele, valoarea lor le-o dă numai starea noastră sufletească.”
“Nu ţi-ai dat seama că valorile sufleteşti sunt mai scumpe decât orice? Dragostea n-o poţi cumpăra cu toate bogaţiile pământului, dar o poţi avea cu un simplu surâs.”-Haida-de!
“A fost o glumă sinistră că m-a lăsat[...] O glumă a fost căsătoria lui de-a doua, o glumă-sinuciderea? Prea multă glumă, Ivar, atâta glumă trebuia să devină ceva înspăimântător de serios[...] Şi uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum mergea şi înainte şi cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic, soarele răsare la fel cum face de milioane şi milioane de ani, pămîntul se roteşte după cum a învăţat de milioane şi milioane de ani, şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut, până în vecii vecilor. Asta n-ai ştiut-o, Ivar? Pentru ce? Pentru ce?”-Scrisoare de dragoste.Mihail Drumeş
Îţi spun eu Anda Pentru ce…Pentru că era prea slab.
Am avut impresia, citind Scrisoare de dragoste, că de fapt citesc aceaşi poveste din Invitaţia la Vals..doar cuvintele sunt altele. Carte simplă, uşor digerabilă, care lasă însă urme surprinzător de adînci.
Cei care m-au auzit debitînd filozofia mea de viaţă îşi vor da seama de ce, incă de la primele rânduri m-am identificat cu Ivar. Aceaşi nepăsare faţă de sublimul sentiment cântat de toţi, aceaşi grabă de a ajunge sus, cât mai sus şi cît mai repede. Dar..dezamăgire totală! Scumpul de Ivar s-a dovedit a fi slab, prea slab pentru a face faţă unei vieţi care nu implică dragostea. Aşa că l-am părăsit. Nu numai că l-am părăsit dar l-am mustrat pentru slăbiciunea aceasta de neiertat. Şi m-am dat de partea Andei. Anda care m-a surprins într-un mod neaşteptat de plăcut. Nu-mi plac acele cărţi în care sfârşitul este exact acela la care te aşteptai…în cazul de faţă era mai mult decât clar ce soartă îl aştepta pe Ivar..însă atitudinea Andei a salvat situaţia.
Nu, cartea nu mi-a schimbat cu nimic ideile. Ba mai mult, m-a făcut curioasă, curioasă să văd până unde duc limitele mele;))
)
